advertise

duminică, 30 ianuarie 2011

Iubirea in relatie si in afara ei. 30.01.2011

Dragostea si afectiunea. Doua dintre cele mai nobile sentimenete umane cu prvonienta divina.
Atunci cand scriu, pur si simplu scriu. Ma asez in fata tastaturii, asta daca deja nu ma aflu acolo deja si cuvintele incep sa se astearna peste pagina goala, ca si cand ar fi deja existente acolo, dar scrisa oarecum cu o cerneala invizibila, iar eu sunt cel care storc lamaia peste textul invizibil. De data aceasta voi proceda altfel. Voi sta si voi simti randurile pe care le scriu, ma voi complace in text, si daca mie imi va placea la sfarsit ansamblul creat, cu siguranta va placea, cel putin unora.
                                                  *
Este ora 11.05, destul de tarziu si ar trebui sa dorm, maine se pare ca ma duc la serviciu. Nu asta conteaza. In schimb in seara aceasta am iesit pentru vreo cateva ore din barlog, am mers in acelasi bar unde berea si cafeaua au gust de acasa, unde voia buna este implicita. Si nu oricum. M-am intalnit cu Ea, cea pe care o iubesc. A fost doar o intalnire amicala, insa intalnirea fizica cu ea de fiecare data se lasa cu furnicaturi la mine si cu mancarimi la ea. Ma uit in ochii ei, umezi peste masura si vad acolo o lumina ascunsa, o lumina ce numai eu o pot sti si citi. O lumina care imi confirma tot ceea ce simt pentru ea. O lumina calda, blajina care imi spune despre bunatatea sufletului ei si despre modul absolut in care poate iubi aceasta fiinta. Apoi ochii imi aluneca instinctiv peste liniile fetei, ce din profil imi face inima sa tresara altfel. Lumina slaba din bar arunca suvoaie galbene de umbre spalacite si murdare peste chipul ei angelic. La un moment dat, chiar mi se pare ca are ceva pe fata, dar era doar in inchipuirea mea. Pacat ca si-a vopsit parul... avea atata stralucire in acea naturalete debordanta. Acum imi pare un inger cu peruca. Dar oricum este incredibil de frumoasa. Din toate aspectele de vedere. Fizic ma refer. Imi plac la nebunie liniile gatului ce se pierd in cele ale claviculei in cea mai frumoasa poezie citita vreodata. Ce simt?
                                                     *
Sincer... Cred ca nu pot descrie in cuvinte si cred ca asta este cea mai buna explicatie. Stiu insa ca viitorul va fii cu siguranta un happy end, pentru ca il simt si il visez in fiecare clipa. Dragostea mea pentru ea se traduce in plan fizic prin: orice, oricum, la orice ora, oricat! Pe plan psihic: toate gandurile mele bune sunt indreptate catre tine, deasemenea si mare parte din grija mea pentru tine si pentru tot ceea ce-mi reprezinti. Pe plan afectiv, de cate ori imi vii in inima de atatea ori simt spatiul inimii ca imi explodeaza, simt ca vii acasa si ca acolo ar trebui sa ramai, pentru ca acolo ma intregesti pe mine, iar noi doi impreuna formam un Dumnezeu! De asta simt ca rupi o bucata din mine atunci cand te dezlipesti din bratele mele, chiar daca tu nu simti pentru mine ceea ce simt eu pentru tine. Este suficient sa fii prezenta in tine in momentul respectiv si atunci suntem invaluiti in lumina. Da suntem invaluiti in Lumina pura a dragostei ce ti-o port si desi tu nu o vezi, ea exista, eu o simt.
                                                  *
Daca ar fi macar un moment in care m-as indoi de tine si de sensibilitatea afectiva pe care o simt in tine, in acel moment mi-as intoarce capul in alta parte, numai ca acel moment nu exista. Desi chiar l-am cautat de mai multe ori, tii tu minte ca vineri seara ne “certam“ si duminica ne impacam. De ce consider eu iubirea mea pentru tine Unica, Absoluta sau cum vrei sa o numesti? Pai! Daca ar fi sa o iau de la inceput ar fi de scris un roman (care de altfel deja este in lucru) dar sa insir doar lucrurile stric esentiale:

1. Imi place de tine fizic, in sensul ca te consider cea mai frumoasa femeie din viata mea de 33 de ani! Nu te umfla in pene, ai si tu defectele tale fizice, dar asta nu insemna ca eu nu le accept, sau ca imi placi mai putin.

2. Comunicarea intre noi a fost una tare ciudata, in sensul ca 80% eu am vorbit, 30% tu ai inteles din ce am vorbit eu. Partea mai nasoala ca eu a trebuit sa ma multumesc cu interpretarea sentimentelor tale prin mimica, gestica, simtirea nivelului vibratiilor tale, etc. Ceea ce stiu de la tine din gura, efectiv este prea putin pentru a imi forma macar o parere... Dupa cum iti spunea aseara intr-un mesaj esti unul dintre cei mai buni actori pe care i-am vazut live! Interpretezi atat de bine toate rolurile Sinelui tau, incat fata de mine poti juca in teatru mut. Bravo, esti geniala aici, si te respect pentru asta! Ti-am mai spus ca sunt fascinat de tine si m-as uita la tine ore, doar ca sa vad modificarile de pe fata ta, doar ca sa vad ce simti in momentul Prezent. Din pacate, datorita circumstantelor, noi nu mai suntem impreuna momentan, sau cel putin asa sustii tu, care cauti o evadare intr-o alta relatie. Pentru mine nu este o problema, pentru mine este o vindecare, este o purificare si imi dau seama in lungile momente de absebta  a ta fizica, ca te pot iubi si daca nu te vad ani de zile, doar pentru faptul ca stiu ca existi, si pentru acea probabilitate pe care o simt eu cu happy end.
                                                   *
Asa cum tot circumstantele complicate ale vietii mi te-au adus prima oara in brate si atunci am simtit ca nu mai pot sa tac si ca trebuie sa iti vorbesc, tot ele mi te-au indepartat acum. De fapt momentan esti ca o pana pierduta de vreun vultur si care este libera in bataia vantului. Insa vantul este inselator, intotdeauna a fost, pe mine m-a dus de nas 33 de ani si abia acum m-a lasat sa imi infig radacinile in Mama Pamant si sa imi ridic crengile spre Tatal Ceresc. Aici, in punctul in care sunt acum pot spune cu adevarat ca Te Iubesc, si acesta este singurul loc, singurul nivel, stadiu, sau cum vrei sa ii spui, in care inveti cu adevarat ce inseamna IUBIREA. Cand privesc de aici, cu atata pace in suflet, cu constiinta faptului ca suntem NEMURITORI, cand realizez ca eu mi-am programat inca de dinainte sa ma nasc toate aceste bizare intorsaturi ale vietii, imi vine sa ma strang in brate, sa ma pup si sa imi multumesc ca mi-am ales aceasta minunata viata, in care am invatat in fiecare clipa cate ceva. Tot de aici privesc cu profunda intelegere si acceptabilitate persoana pe care o iubesc.
                                                      *
Ea nu imi apartine mie asa cum cred multi dintre barbati... Bah... femeia mea!!! Nuu! gresit! Respecata-i esenta divina, observa faptul ca cea care sta langa tine sta din pura convingere nu din constrangere, nu din frica! Pentru mine ea reprezinta strict alegerea ei. Iar la acest nivel de intelegere am ajuns cu greu pentru ca a fost dureros. Aici mi-am luat sinceritatile Sinelui ei in fata precum pumnii de box ai vreunui profesionist. Imi simteam plexul cum se incorda de durere. Taceam de cele mai multe ori, sau incercam sa imi distrag atentia de la acel moment neplacut. Toate acestea percepute zile la randul, si fara posibilitatea de a riposta in vreun fel pentru ca imi distrugeam singur sansa de a mai fi cu tine, au deblocat in mine alte nivelui de intelegere.
                                                    *
Am inteles ca trebuie sa ne exprimam liber, fara constrangere, am inteles ca trebuie sa ne respectam intai pe noi ca sa putem fi respectat de celalalt, am inteles ca exista momente nepotrivite pentru lucruri nepotrivite, am inteles ce inseamna si unde duce insistenta de orice natura si nu mi-a placut deloc (ma rog, au fost si momente in care m-am topit si am renascut), ma refer la faptul ca nu mi-a placut faptul ca stiam ca Sinele tau nu este de acord, nu este pe aceeasi frecventa in timpul acela si stiam ca nu va iesi asa cum ar fi trebuit sa fie. Stiam ca implicarea ta in actiunea respectiva era uneori formala, uneori superficiala, uneori inconstienta, dar de prea putine ori constienta. Deasemenea mi-a folosit si toata durerea din sufletul tau, am trait-o odata cu tine, caci am descoperit-o odata cu tine, am dus-o amandoi pe aceleasi culmi ascutite si taioase, adanc in suflet, unde visele s-au spart in cioburi, unde lucruri incep sa se lege, si sa aiba sens, unde dragostea pentru aspectul fizic devine instantaneu uriasa prin inaccesul la persoana iubita. Ti-am trait toate aceste lucruri, pe mine ma strabateau doar, ma minunau, ma indurerau, ma intristau. Am spus ma minunam pentru ca imi dadeam seama la ce nivel este dragostea ta pentru el, incercam si incerc si acum de multe ori sa traduc in cuvinte ceea ce iti simteam dar de prea putine ori pot face aceasta traducere. Imi e cam somn, de fapt cam casc de vreo 10 minute si ar cam trebui sa pun un punct undeva.
                                                   *
Inca vreo doua randuri... Stiu ca esti in cautare, din pacate nici macar tu nu stii ce cauti, dar eu nu intervin aici. Este strict alegerea ta si ma bucur ca sunt in stare sa ti-o respect. In viitorul relativ apropiat lucrurile vor fi din nou circumstantiale. Asta nu face decat sa ma bucure, sa imi largeasca perspectiva de intelegere si acceptabilitate. Cred ca as putea scriu o carte pe tema iubirii mele pentru tine dealtfel, dar pana atunci iti urez noapte buna si sa ma porti in suflet acolo unde imi e locul meu de fapt.

vineri, 28 ianuarie 2011

28.01.2011 - Liniste!

Stau in casa, ascuns dupa termopane si muzica. Degeaba... Nu ma pot auzi nici macar pe mine de vacarmul de afara... Cui ati cerut voi dreptul sa alegeti pentru mine limita maxima de decibeli admisa pentru urbanism? Cine sunteti voi cei care imi luati dreptul al Liniste? Cine ma intreaba pe mine, ca si membru al acestei societati daca sunt de acord cu sirena instalata pe masina de politie sau pe masina de salvare? De ce trebuie sa treziti un cartier intreg atunci cand unul sufera, sau atunci cand voi alergati sa pedepsiti pe cineva? De ce nu gasiti alta solutie? Aveti montate o gramada de lumini intermitente pe aceste masini, de diferite culori si foarte puternice, care cred ca oricum sunt de foarte deajuns pentru scopul vostru. Toti ne uitam in oglinzi si chiar daca nu o facem tot ne va atrage atentia ca veniti tare din spate. Din cate stiu orbii nu au dreptul sa conduca vehicole. De ce trebuie sa ma simt ca la alarma de bombardament cand treceti prin intersectie? Adica cel putin odata pe ora? Cu ce va deranjez eu pe voi?
Cu ce va tulbur eu linistea in care traiti voi? Si aici nu este vorba numai de voi, este vorba si de jmekerii care isi pun cele mai sport tobe pe masini ca sa urle cat mai tare, este vorba de motociclistii care isi scot sitele din tobe sau chiar tobele cu totul ca sa se faca “auziti“, vorbesc despre bulangii care pleaca de la semafor cu scartaieli de roti pentru ca ego-ul lor este puternic si pentru ca vor ca lumea sa “auda“ cat de iscusiti sunteti si ca nu sunteti in stare sa va demonstrati altfel capacitatile intelectuale. Tie, militianule de la semafor, care fluieri toata ziua, ai impresia ca daca nu ai respira prin acel instrument nu te-ar baga nimeni in seama? La fel ramai in intersectie si cu fluier si fara, asa ca de ce alegi sa imi perturbi mie linistea, cel care nici macar nu sunt participant la marele vostru trafic? Dar voua care claxonati ca disperatii din orice motiv la orice ora ce sa va mai spun? Sa va spun ca voi alegeti ceea ce sunteti? Ca din cauza voastra a tuturor nu imi mai gasesc linistea nicaieri si ar trebui sa imi antifonez camera ca sa nu va mai aud? Nu este suficient ca va vad, ca va simt, ca va miros? Voua va place asa? In acest vacarm continuu? Aveti impresia cumva ca nu avem nevoie de liniste? Ca nu avem ce face cu ea? Din fericire uite ca mai sunt si persoane carora le lipseste linistea si natura mai mult decat va lipsesc voua banii si nu imi spuneti sa ma mut la tara pentru asta, ca nu eu gresesc aici, voi sunteti cei care trebuie sa va responsabilizati, sa va asumati greselile si sa constientizati faptul ca gresiti. Ma adresez aici si voua, tiganilor care urlati prin parcari dupa fier vechi la orice ora. Nu aveti nevoie de acel fier vechi si nu va dati seama de asta. Pe langa acest aspect ma deranjati pe mine si nici macar nu cereti voie, sau iertare. Nici macar nu va puneti intrebarea daca deranjati sau nu pe cineva. Spuneti-mi credeti ca v-ar deranja daca eu as sta sub geamul fiecaruia dintre voi cei care imi perturbati linistea si as bate la tobe? Sau m-ati lasa sa exist si sa ma exprim liber asa cum o faceti si voi? Cate ghivece in cap mi-as lua daca as face asta o noapte intreaga? Aaaa, deci va deranjeaza si pe voi galagia, zgomotul, absenta Linistii.
De aceea va mai intreb acum inca odata: Cu ce drept imi incalcati voi dreptul meu la Liniste? Da cand acest cuvant are mai multe intelesuri si se traduce separat de la caz la caz pentru fiecare individ in parte??? De cand nu conteaza ceea ce facem si de cand nu conteaza daca deranjam sau nu pe cineva? Aveti macar in voi acel sentiment ca deranjati atunci cand va uita Dumnezeu cu mana pe claxon? Va pare rau? Pana la urma de ce va enervati? Pe ce? Pe cine? Tot acolo veti ajunge intr-un final si cu claxon si fara, si cu violenta si fara. Conteaza atat de mult 5-10 minute in plus sau in minus? Catre ce va grabiti zi de zi atat de tare incat nu mai tineti cont de nimic, nici macar de voi insiva?
Mai exista aici categoria celor care se simt bine facand asta, facand galagie, se simt bine pentru ca atrag atentia asupra lor si le place sa fie in mijocul atentiei. Vorbesc aici si despre soferii de tir care isi monteaza pe masini sirene de vapor, sau de intreprindere, vorbesc iar despre jmekerii care trec in decapotabile cu cei 500 de watti la maxim, pentru ca este absolut normal sa iti ascult si eu manelele din casa cu geamul inchis, atunci cand tu poposesti doua minute la semafor. Chiar imi place si chiar te-as ruga sa mai poposesti putin sa te ascult si sa te inteleg. Dar, scuze, nu mi-am dat seama, daca ai mai poposi inca putin te va claxona insistent din spate tirul cu claxon de vapor, motociclistul va ambala motorul in treispe mii de ture, ca sa “auzi“ ca e verde la semafor, militianul din intersectie te va fluiera suparat si te va apostrofa ca incurci  traficul, iar masina smurdului va urla mai mult un pic in intersectie pentru faptul ca tu ai stat sa imi faci mie pe plac si nu te-ai dat la o parte, ai stat sa imi pui mie muzica pe strada. Imi pare rau de asta, macar sa arunci pe jos coperta albumului tau care contine cea mai tare selectie de mizerii ever ca sa pot stii de ce sa ma feresc pe viitor!!!
Oameni buni, DERANJATI!!! PE MINE CU SIGURANTA! Si nu numai pe mine, veti vedea cati vor fi deacord cu mine cand voi posta asta.
Vorbind tot de deranjat unul pe celalalt va mai amintesc aici voua celor care nu ne lasati sa existam, ca avem cu totii aceleasi drepturi sociale, iar daca Linistea nu este unul dintre ele, atunci haide sa facem galagie cu totii. Cum ar fi daca toata populatia Bucurestiului ar bate din palme in acelasi timp? sau daca macar ar respira in acelasi timp odata? Credeti-ma pe cuvant ca v-ar cutremura puternic fiinta sa auziti asa ceva, vi s-ar zbarli parul pe ceafa. Dar noi, nu avem dreptul sa va deranjam pe voi, pentru ca tot voi sunteti aceea care veniti si imi spuneti ca am deranjat “LINISTEA PUBLICA“ si pentru asta trebuie sa va dau bani, sa va platesc amenda. Pai daca va dau bani se face liniste? Repar cumva greseala facuta? Imi cer cumva iertare fata de cei carora le-am facut viata un cosmar atata timp cat am urlat, cantat, claxonat, accelerat, fluierat sau folosit sirene? Chiar, voua, sistemului, cine va da amenzi? Pe voi cine va pedepseste pentru faptul ca gresiti fata de mine? Eu doar incerc sa va spun ca gresiti, eu va iubesc, nu va urasc, si din dragoste pentru voi fratii mei va scriu aceste cuvinte, va implor sa deveniti mai linistiti, mai lipsiti de violenta, se ura si frustrare. Cat de bine ati pus la punct toata aceasta marsavie sociala, cat de bine ne tineti captivi ascunsi in spatele propriilor noastre frici fizice, cat de bine stiti sa profitati de toate aceste lucruri si de faptul ca nimeni nu va spune nimic niciodata. Nimeni nu va trage de maneca sa va roage macar sa oprti mizeria aia de alarma la salvare, noaptea macar, cand treceti printr-o intersectie goala, nimeni nu va spune nimic cand fluierati o zi intreaga in intersectie, cateodata la dublu sau la sincron, (daca intersectia este mai mare). De ce considerati ca v-ati nascut cu mai multe drepturi decat noi ceilalti care stam si va suportam mizeriile, frustrarile, inconstienta, sau violentele de orice natura traduse prin dezumanificare? Nimic si nimeni nu este si nu va fi vreodata mai presus decat ceilalti, nimeni nu este mai presus de Dumnezeu, caci fata de legile vostre suntem cu totii mai presus, sau cel putin nu au nici o relevanta. Stim bine ca ceea ce visati noaptea in somn votati a doua zi in parlament, stim bine ca faceti absolut orice sa va protejati doar pe voi, ca faceti orice intru propria voastra vointa meschina de a conduce, de a asupri, de a supara, de a provoca panica, de a provoca haos si dezbinare, neintelegere si dezinformare, galagie si intuneric.
Voua va urez un singur lucru: sa ajungeti odata acolo unde va este locul in aceasta minunata lume. Voi sunteti cei care ne tineti captivi in propriile noastre carcase umane, voi sunteti cei care nu ne lasati sa observam adevarata natura a fiintei noastre eterne si divine. Din cauza voastra, noi suntem blocati aici in socialul vostru mizer, va suportam toate influentele “negative“, va absorbim cu tenacitate toate vibratiile joase pe care le emiteti si asta pentru ca asa am fost educati, invatati, tot de catre voi, prin parintii nostri, pe care tot voi i-ati invatat sa fie asa. Generatie de generatie ne indobitociti mai mult, ne asupriti mai mult, ne luati putin cate putin din dreptul de a respira liberi, din dreptul la Liniste, din dreptul al Adevar, Cunostere si Dumnezeu. Ati ramificat atat de mult aceasta cautare de nimic esential a vietii impuse de voi, incat daca m-as naste acum, as face orice pregatire si mi-as alege un domeniu de activitate, tot prost as ramane, pentru ca adevarul vostru este foarte bine impletit cu minciuna, istoria voastra este falsa, voi sunteti falsi si departe de Dumnezeu. Tocmai din acest motiv nu veti ajunge nicaieri, tocmai din acest motiv acest sistem prost conceput, bazat doar pe acaparare si materialism va disparea curand, Veti cadea in surle de trambite, iar eu voi fi atunci la bordul unui camion si voi claxona, sau voi fluiera cu fluierul vostru in fata guvernului, bucurandu-ma ca in sfarsit lucrurile revin la normal, ca in sfarsit planeta va fi condusa de noi toti prin voia divina si nu de voi, in sfarsit vom fi liberi, linistiti, iubitori, adevarati in trairi si sentimente, cu Dumnezeu in suflete in fiecare clipa, iar emotii precum ura, egoismul, frustratea, minciuna vor disparea fara urma ca si cand nu ar fi existat.
In asteptarea acelei clipe care din fericire nu este foarte departe, iar voi cei care va simtiti, stiti ca am dreptate, stiti exact despre ce va vorbesc aici, mai aveti inca o sansa sa va schimbati. Voi nu sunteti toti ai lor. Mare parte dintre voi sunteti doar boii de la juguri, sunteti atat de indobitociti de cei ce va spun in permanenta ce sa faceti, incat luati asta ca pe propria voastra convingere, ca pe un model de viata. Nu celor care ne conduc din umbra ma adresez, nu ar avea nici un rost, nu as schimba nimic, ma adresez, tuturor celor care stiu ca am dreptate si celor care pot si vor sa schimbe ceva in modul lor de viata si vad ca exista posibilitatea de a alege ceea ce esti. Sper sa va treziti cat mai multi din lesinul social, dar pana atunci va rog un singur lucru:
LINISTEEEE !!!




joi, 27 ianuarie 2011

27.01.2011

Pare-se ca am intrat intr-un fel de bucla a timpului. O percep ca pe calmul de dinaintea furtunii. Adevarul este ca nu imi dau seama de momentul in care vor incepe toate aceste evemnimente prescrise. Nu imi dau seama care va fi momentul care va marca inceputul tuturor acestor schimbari. Dar pana la urma nu cred ca conteaza cand vine, conteaza doar ca este curand si ca il simt ca este aproape, asa cum nu a fost niciodata. Nu sunt speriat, nu imi este frica. Mi-am inteles rolul aici si nu am motive sa imi fie teama de ceva. Daca mai am temeri acestea sunt justificate, dar nu pot sa vi  le impartasesc pentru ca nici macar nu veti intelege ceea ce vreau sa spun si nu ma refer aici la toata lumea, ci doar la cei care nu si-au depasit conditia uman-sociala pana acum.  Nu vi le pot spune inca, mai am o gramada de aprofundat. Acesta este si motivul pentru care am fugit si m-am ascuns de public. Nu mai am timp pentru mine deloc si asta ma omoara incet. Incerc de trei zile sa ma odihnesc, sa stau in liniste si meditatie numai ca in permanenta se iveste ceva, cate cineva, care intreaba, care descoase, care vrea sa stie tot dupa o discutie cu mine, dar, care nu vrea sa caute in alta parte, care vrea sa inteleaga totul de la mine. NU SE POATE! Asta trebuie sa vedeti. Lucrurile nu sunt intamplatoare, nu exista coincidente in viata voastra, voi va alegeti aceasta viata chiar inainte de a va incarna in acest fizic in care existati acum cu totii. Si daca nu exista coincidente, inseamna ca nici eu nu sunt degeaba in viata vostra, inseamna ca am un rol, sper eu, destul de important in trezirea tuturor din amortirea sociala. Din pacate solutii pasnice de evolutie au fost, nenumarate, numai ca nu le-am vazut, am fost intotdeauna orbiti de lacolmie, de invidie, de ura, de minciuna si frustrare. Stiu ca suna ciudat, si eu eram exact la fel. Minteam, furam, inselam, minteam, greseam, minteam, uram, injuram, ma enervam in trafic si pe oamenii cu capacitati intelectuale mai reduse cand trebuia sa interactionez cu ei, si eu inselam si apoi imi minteam prietena ca e totul ok, ca este ca inainte si ca o iubesc nespus. Apoi traiam in perpetuarea acestei minciuni si in propriul ei “efect fluture“.Traiam in frustrare, traiam cu constiinta incarcata pentru ceea ce facusem si nu o singura data. Acest lucru imi cauza stres, imi cauza nervi, imi provoca o stare de neliniste si de nesiguranta. Cautam cu disperare sa imi infiintez un scut, o carapace care sa ma protejeze de tot raul din jurul meu. Dar scutul nu prea functiona, scutul meu era contraatacul verbal de fiecare data, dar si acesta ma epuiza de energie. Dar nu vedeam ca raul din jurul meu este de fapt provocat de mine, de trairile mele, de propriile mele minciuni. S-a intamplat ca prin conjunctura in care am ajuns la un moment dat in viata sa imi pot asuma aceste minciuni, acest rau provocat gratuit mie si implicit altora. In momentul in care mi-am asumat raspunderea faptelor facute si celor nefacute inca atunci am constientizat cat de mult gresesc, am constientizat ca eu de fapt nu sunt o persoana rea la acel moment. Am vazut ca imi place sa simt Adevarul, sa il traiesc si sa il impartasesc asa pur percum il percep eu. Si sinceritatile care au inceput sa curga din mine au speriat lumea ce ma cunostea. Am trecut prin etape ciudate, din care acum inteleg, dar in care atunci stateam si imi storceam creierii si incercam sa aflu raspunsuri la niste intrebari pe care nici macar nu stiam sa le formulez, nici macar nu stiam sa extrag esenta din acele lucruri si sa intreb ceea ce trebuie. Datorita faptului ca am avut o relatie nu tocmai obisnuita (si eu consider ca inca mai am aceasta relatie, desi ea este de alta parere, desi ea este implicata in alta relatie acum), am reusit sa ma cunosc mai bine, am reusesc sa vad cum stau lucrurile de fapt. In momentul in care eu imi doream ceva de la ea, cu ea, prin ea, de cele mai multe ori nu se putea. Atunci aveam de facut un singur lucru, sa ma resemnez. O iubeam si o iubesc in continuare la alte dimensiuni decat cele lumesti, si nu imi puteam permite sa gresesc. Insa nu aveam de unde stii ca tot acest adevar,pe care ea mi-l transmitea intr-o forma deosebit de sincera si de bruta, imi va face bine. Faptul ca de cele mai multe ori nici macar nu imi permiteam sa ii mai raspund in anumite situatii, imi inchidea gura si ma lasa pe mine insumi gol, cu zece mii de intrebari in momentul acela. “De ce pana mea s-a suparat, de ce s-a oprit? de ce nu vrea sa fie cu mine?, de ce nu are incredere in mine?, de ce nu vrea sa ma iubeasca?, si alte zece mii de “de ce-uri“. Simtind toate acestea pe propria-mi  piele mi-am dat seama ca asa este de fapt, ca asa trebuie sa fie o relatie. Toata sinceritatea pe care eu pretindeam ca o am si ca o impartasesc cu toata lumea nu era de fapt doar vorbarie goala, era doar exprimata si transmisa, nu si simtita. In momentul in care mi-am dat seama ca de multe ori ii incalc liberul ei arbritru, ca de multe ori decid eu pentru ea ca si cand ea nu ar fi capabila, ca de multe ori o obligam inconstient sa faca anumite lucruri, sau sa imi spuna lucruri pe care nu avea de gand sa le impartaseasca cu mine, in acel moment am inteles ca trebuie sa ma opresc pentru ca greseam. La fel cum eu aveam nazuinte, sperante, dragoste, sentimente de daruit si de simtit, cunoastere si frumuseti de impartasit, la fel avea si ea. Numai ca exista o singura mica diferenta aici. Ea nu ma putea iubi si asta pentru faptul ca in continuare este indragostita de aceeasi persoana pe care a simtit-o langa inima ei, persoana care din pacate nu mai poate fi pentru ea. Acesta era motivul pentru care in relatia cu mine ea a fost fara nici o implicare, strict pentru faptul ca eu am insistat, si strict pentru faptul ca ea considera ca nu poate sta singura si ca are nevoie de mine. Exista si posibilitatea in care sa isi fi dorit sa incerce sa fie cu mine doar pentru a trece mai repede peste situatia in care se afla, cu mai putina suferinta. Incercarea nu a fost nici convingatoare si nici din suflet insa. Ea nu putea fi pentru mine si eu stiam asta, dar totusi era bine ca cel putin era cu mine. Situatia s-a schimbat pe parcursul trecerii a catorva luni, timp in care relatia nostra fizica nu a mai fost o solutie, a devenit pentru ea un impediment. Eu reusisem sa imi gasesc o intelegere, un anumit nivel de acceptabilitate, incat sa pot suporta faptul ca iubeam o femeie care e indragostita de altcineva, faptul ca sarutam o femeie care se gandea la altcineva in acel moment ( sau de multe ori asa se intampla)... Pentru mine aceasta persoana este deosebita, este totala si am sa va spun si de ce. Ea este Omul care m-a ajutat sa devin ceea ce am devenit, fara incapatanarea si fara lipsa ei  de entuziasm de care a dat dovata atata timp cat am fost impreuna, eu nu realizam nimic. Nu ma putem cunoaste. Si intotdeauna raul este spre bine, spre evolutie. Iti multumesc o data in plus pe aceasta cale si iti sunt profund recunoscator Cris ca ai putut exista astfel pentru mine in viata mea, iti multumesc de faptul ca am ajuns in acest moment al vietii in care tu zici ca eu am luat-o razna, ca am innebunit, iar eu iti spun ca m-am descoperit pe mine si pe Dumnezeu. Sper sa nu te deranjeze ce am scris aici, de fapt nu ar avea de ce pentru ca este strict adevarul si daca adevarul raneste atunci inseamna ca cel care il percepe nu este in concordanta cu adevarul acesta, nu il poate percepe datorita propriilor neadevaruri. Dealtfel stii foarte bine ca nu am cum sa iti fac rau, nu pot sa iti fac asta pentru ca este in contradictie cu ceea ceeea ce simt.
In alta ordine de idei, nu am innebunit deloc, La fel ca si pana acum te iubesc, in schimb ceea ce este mai nou este faptul ca ma iubesc si pe mine si pe Dumnezeu in acelasi timp. Asta a schimbat un pic lucrurile, asta a adus in viata mea bucurie fara margini, asta ma facea sa izbucnesc in plans de fericire doar cand ma uitam in ochii tai. Stiu ca te bucuri sa auzi acum de la mine ca nu mai am nevoie de tine fizic. Chiar nu mai am nevoie, pentru faptul ca nu suntem fizici, pot fi cu tine in mine si ma pot bucura de iubirea ce ti-o port fara a te tine in brate, fara a te saruta sau mai stiu eu ce alte activitati. Pot sa te iubesc in contumacie si in tacere, iar pentru tine vor fi cred ca singurele randuri ce te vor bucura din pacate astea. Si spun asta pentru ca stiu ce simti, stii ca nu ai nevoie de mine deloc, poate nici macar ca prieten, simti ca este bine faptul ca te-ai indepartat de mine si fizic si psihic, simti ca este bine sa ies din viata ta. Cam singurul lucru ce te contrariaza este faptul ca nu poti intelege in totalitate ceea ce se petrece cu mine, pe undeva ai fi vrut sa poti aprofunda, dar iti este teama si nu consideri ca are vreo importanta sa faci asta acum, in aceasta perioada in care si asa e mult de asimilat la scoala, si alte probleme iti stau pe cap... De aceea ai preferat sa ma indepartezi in loc sa incerci mai mult sa ma intelegi si sa aprofundezi. Perfect de acord cu tine, insa sa stii ca eu chiar ma bucur. Ma bucur de faptul ca am constientizat eu cum stau lucrurile, toata aceasta chestie complicata si ciudata care va fi si subiectul primului meu roman dealtfel, a reusit sa trezeasca in mine fiinta eterna, a aprins lumina in intunericul din mine. Mi-a spulberat frici si temeri sociale, materiale si relationale. M-a facut stapan pe mine si pe ceea ce simt. Uneori mai exagerez, recunosc, insa da, am ajuns la un nivel de intelegere, net superior omului de rand, cel puternic ancorat in social. Partea frumoasa este ca nu s-a terminat nimic cum de fapt nu a inceput nimic, ne cunoastem si atata tot, insa sa nu crezi ca incepand de acum vom avea traiectotii diferite. Nuu, deloc nu va fi asa. Eu te inteleg pe deplin, ma bucur ca ai facut progrese cu tine insati, si stiu ca va veni tot in viata asta pamanteana momentul in care iti vei dori sa fiu langa tine. De fapt asta este totul. Cand ne dorim ceva, sau cand avem nevoie de ceva primul lucru pe care il facem este sa simtim lipsa acelui lucru, obiect, persoana, sentiment etc, in loc sa ne bucuram deja de prezenta lui si atunci vom vedea ca de fapt acel lucru este posibil, este in noi, este real, iar daca dorinta este de ordin material, aceasta se va si materializa.
Mii de multumiri tuturor celor care au fost si sunt inca alaturi de mine, celor care inca nu si-au pierdut speranta in faptul ca eu ca persoana mai am vreo sansa sa imi revin. Pare urat si nasol ca “cine nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii“. De aceea multi tac, altii prefera sa zica ca sunt nebun, iar marea majoritate a celor care ma baga in seama o fac doar ca sa intrebe tampenii, sa isi sustina parerile gresite, formate de-a lungul vremii din diverse informatii primite. Dragii mei, ca si un sfat asta, aflati mai intai cine sunteti, ce cautati pe planeta asta, unde ne indreptam, care este rolul pentru care te-ai nascut aici, cine este Dumnezeu, unde este Dumnezeu si multe alte intrebari de genul, apoi haideti sa discutam despre ce vreti voi. Eu spre deosebire de voi am aflat aceste lucruri, si nu de la Protv ci prin pura experienta a Sinelui, deci nu are absolut nici un sens sa discutam despre aceste lucruri cand voi sunteti pe pamant, cu radacini bine prinse inca, iar eu sunt pe scara care coboara in mine, daca care de fapt urca spre universalitate. Are sens sa discutam? Ceea ce va pot spune de acolo este ca nu am ce sa va spun, pentru ca NU ATI PUTEA INTELEGE, PENTRU CA NU SE POATE TRADUCE IN CUVINTE. Nu se poate decat trai, iar in acel moment imi veti da dreptate. Cum as putea sa va traduc in cuvinte aceste trairi? aceste simtiri? Ce ati intelege daca v-as spune ca infloreste in pieptul meu un nufar mare si rosu care isi revarsa petalele pe afara? Ce ati intelege daca v-as spune ca fac dus cu energie cosmica? Ca ma electrocuteaza frecventa lui Dumnezeu? Ca imi simt centrii energetici, ca simt prezenta energiilor si le pot folosi atat cat ma pricep momentan? Sunt lucuri mult mai ample de descoperit, mult mai importante si mult mai vaste de inteles decat orice din ceea ce stiam, sau am fost invatati pe aceasta planeta. Sunt lucruri care insumeaza tot ceea ce stie umanitatea sa faca la ora asta pe care le putem asimila fara alte cai de cunoastere, doar prin pura introspectie a Sinelui.
Stiu ca multi dintre voi va simtiti bine asa cum sunteti, ca aveti “tot ce va trebuie“ (casa, salariu bunicel, nevasta sau prietena cu care va intelegeti destul de bine, prieteni care va iubesc si care va apreciaza, etc.)
Insa pentru aceia care se imbata cu apa rece si cred ca asta este scopul in viata lucrurile se vor schimba dramatic. Acestia cu minti rigide, blocate in norme sociale si si in dogme de divere naturi nu isi vor putea depasi aceasta conditie nici macar dupa moarte, constiinteii fiindu-i chiar si atunci greu sa se poata intoarce catre Sursa, datorita acestor percepii gresite despre viata.  Acestia sunt cei pe spinarea carora traiesc cei care ne conduc, cai care ne conduc practic prin noi insine, manipulandu-ne la nivel de credinta, intelect, ganduri, orientare si apartenenta. Din pacate desi acest social pare atat de vast, pare ca iti ofera o gramada de alternative, una mai buna decat alta, toate sunt la fel. Toate solutiile acestui sistem sunt limitate, toate se refera la lucruri lumesti, la bani, la acaparare, agonisire indobitocire prin toate mijloacele cunoscute si chiar si cele necunoscute de catre voi. Suntem tinuti in lesa societatii, ei se hranesc cu fricile noastre sociale, ei stiu ca nu putem vedea peste gard tocmai pentru faptul ca ei nu ne lasa. Dar daca ei nu ne lasa sa facem acest lucru, asta nu inseamna ca nu avem posibilitatea de evoluare, de descoperire a singurului Adevar. De asta nici nu va dati seama de nimic in jurul vostru, pentru faptul ca: folositi aceeasi pasta de dinti cu fluor care va inhiba activitatea glandei pineale, pentru ca frecventele noastre vibrationale sunt interferate pe mii de cai de unde de tot felul, de la televiziuni, internet si telefonie mobila, pana la alte unde pe care nu le percepem constient, nici macar nu stim ca exista! Nu ma credeti in continuare, sa stiti ca am inventat eu monstrii, ca m-am rasculat impotriva sistemului pentru ca nu sunt capabil sa il accept si sa ma descurc in viata altfel. Da, de fapt pentru voi cred ca asta este realitatea pe care o percepeti... Uite nu va spun numai eu asta, aveati idee despre faptul ca in atmosfera sunt imprastiate substante chimice cu un rol binesabilit cu rolul de a tine expansiunea demografica sub control, de a elibera moartea si boala si suferinta, si alte substante care ne perturba perceptia asupra realitatii universale, receptia energiilor de la Sursa este obstructionata sau chiar blocata. (vezi link: http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=8270:mrturii-zguduitoare-privind-darele-morii-chemtrails-care-apar-pe-cer-in-urma-unor-avioane-spre-a-rspandi-pe-ascuns-boli-suferin-i-moarte-&catid=5:irealitati&Itemid=11). Energiile si vibratiile planetei au crescut in ultimii ani, ajungand sa creasca si mai mult spre sfarsitul acestei ere. Deopotriva cu ele cresc si cele care inhiba, care nu iti dau voie sa zbori prin univers, care nu te lasa sa vezi cine esti de fapt. De ce credeti ca ne simtim obositi? Stresati? Plictisiti? Bolnavi? Suparati? Tristi? Exact din aceste motive, din lipsa intelegerii. Eu nu va condamn, va inteleg ca nu va puteti depasi conditia si asta pentru faptul ca unii mult mai smecheri decat noi, unii care ne conduc si ne manipuleaza din totdeauna planeta, unii care ne-au facut totusi sa evoluam prin tot raul si toata poluarea si galagia sociala, o specie extraterestra care conduce din umbra cu atata perspicacitate incat chiar si unei minti luminate i-ar trebui mult timp sa inteleaga daca i-ar explica cineva mot-a-mot. Sunteti scavi si nici macar nu va dati seama, si spun sunteti pentru faptul ca eu nu mai sunt, pentru mine nu conteaza ce se intampla cu corpul meu fizic atata timp cat eu imi pot inca indeplini misiunea! Nu imi pasa de moarte, boala, suferinta fizica, nu imi pasa daca am unde sa locuiesc sau nu, daca am sau nu serviciu, daca am sau nu bani, daca imi voi permite sa imi platesc datoriile macar, daca imi voi permite luna viitoare sa imi cumpar macar paine. Mie nu imi pasa de aceste lucruri si uite ca de bine de rau am unde sa locuiesc, nu ma da inca nimeni afara din casa, nu mor de foame, nu umblu dezbracat pe strada, si desi salariul meu este cu vreo 15 milioane mai mic decat cheltuielile mele pe luna, NU CONTEAZA. Nici macar nu incerc sa imi explic de unde dracu cheltui in fiecare luna atatia bani, bani pe care de altfel nu ii castig, ci pur si simplu vin catre mine din diverse parti, doar pentru faptul ca ii atrag avand nevoie de o gramada de chestii. Toate actiuni sociale, setate pe modul “by default“ o sa va ofere mai mult timp pentru voi, mai multa incredere si mai multa stabilitate, trebuie doar sa incetati sa va mai cacati pe voi de frica din cauza faptului ca:
v-a prins controlorul pe troleu, ca nu aveti bani de chirie, ca nu aveti ce manca, ca nu aveti bani de tigari, ca nu aveti bani de concediu, ca s-a defectat ceva si nu va permiteti sa inlocuiti acel ceva. Astea sunt doar frici strict lumesti care nu au ce cauta in voi. Stiti bine ca ori de cate ori va aparea o problema in viata vostra o veti rezolva cu siguranta, pentru ca SUNTETI CAPABILI SA REZOLVATI ORICE PROBLEMA DIN VIATA VOSTRA!. Va spun din nou caci voi sunteti cei care va alegeti viata inca de dinainte de incarnare in aceasta fiinta, inca din uterul mamei. Socialul traieste in mine pur si simplu pe modul “setari din fabrica“. Cand ti-e foame hrana vine la tine, cand ti-e somn, gasesti unde sa te intinzi si sa dormi, cand vrei sa te speli gasesti unde sa faci un dus, etc.... Veti spune: Da dar eu nu pot dormi decat in asternut de matase si nu pot manca decat nu stiu ce caviar altfel mi se face rau. Va spun: Bulshit!!! Cel mai mare pe care l-am auzit vreodata! Poti manca orice este comestibil, poti dormi oricum si in orice pozitie (chiar si cu capul in jos!) te poti descurca oricum, in orice situatie, deoarece ea este (a fost programata chiar de catre tine)
Alt impediment: Poi nu am bani si mancare acasa si mi-e RUSINE sa ma duc sa fac un dus la prietenul meu, mi-e RUSINE sa cer o farfurie de mancare, etc.... Credeti ca in cazul in care aveti nevoie de ajutor nu va ajuta nimeni? Chiar credeti asta? Ca veti muri pe strada ca niste caini flamanzi? De cine va este rusisne? De ce va este rusine? Ce este rusinea? Este o alta forma se acceptare a realitatii este o forma de calcare in picioare a propriului ego, ceva de genul: “bai eu nu am fost in stare sa ma mai descurc, sa imi pot castiga painea, te rog, da-mi si mie un colt de paine“ Asta simtiti? Ca va calcati mandria in picioare? Inseamana ca nu sunteti niste oamnei intergi daca puteti simti rusinea, in orice forma a ei. Rusinea apare in cazul in care considerati ca nevoia voastra este mai prejos decat intelegerea celui care va poate ajuta! Rusinea este un sentiment gresit si trebuie indepartat. Bine, acum nu spun ca ar trebui sa fim nerusinati si sa facem tot ceea ce ne taie capul, dar intelegerea nu vine pentru fiecare lucru in parte ci la pachet cu alte lucruri, caci in 2011 este superoferta. Si atunci, Sinele nu iti va permite sa faci lucruri care in primul rand dauneaza imaginii tale, Adevarului tau, convingerilor tale. Ma bucur enorm pentru mine ca mi-am gasit Calea in viata ca m-am MATURIZAT. Cu siguranta ati mai auzit expresia asta, cu siguranta va gandeati la cu totul altceva, la timpul in care te asezi la casa ta, termini cu burlacia, sa iti gasesti nevasta, un serviciu bun si sa tragi vreo trei plozi pe care sa ii duci la bunici sa ii creasca. Nu dragii mei! Nu asta inseamna maturizare! La maturitate ajung din pacate doar unii, altii trec boi prin viata, altii raman copii toata viata (asta e un caz fericit), altii nu gasesc nici macar puntea sociala in care sa traiasca si de aceea raman suspendati undeva in aer, fara a intelege sau fara a fi intelesi de catre cineva. La maturitate incep sa ajung eu as spune. Maturitatea inseamna constientizare, inseamna experimentarea pe piele proprie (a Sinelui), inseamna Adevar, inseamna cautare, perseverenta, intuitie, sentiment, afectiune, empatie, bunatate, fericire, bucurie, actiune, dragoste, etc. Suma acestor minunate lucruri ce traiesc prin tine te ridica din punct de vedere energetic si vibrational si vei deveni o persoana intelegatoare, care accepta situatia asa cum este pentru ca stie ca este pentru propria-i evolutie, o persoana iubitoare de frumos, de creatie in general, o persoana sensibila, pe care nu o ranesti cu un pumn ci cu o floare rupta, o persoana care functioneaza pe alte frcvente decat cele de rand. Asta inseamna dragii mei maturitatea, nu momentul in care iti dau parintii cheile de la noul tau apartament din centru si cheile de la o decapotabila sa ai si tu micutzul de tine cu ce sa iti plimbi pitzipoanca vara intre plaja din Mamaia si Bamboo.
Ma gandeam ca o gramada de lume nu mai vorbeste cu mine, sau mai exista acea categorie care o fac, sperand sa inteleaga mai multe, dar intra in discutia cu mine direct cu prejudecati, direct cu imposibilitatea mintii de a accepta posibilitatea ca ceea ce va indrug aici poate fi macar adevarat. Si nu in ultimul rand sunt persoanele care ma inteleg desi cred ca sunt vreo 2-3 maxim si care ma respecta asa cum sunt, si care ma apreciaza pentru ceea ce sunt, si care ma completeaza in cautarea mea. Nu va amagiti singuri, nu va aflati printre acel numar 2-3, aceste persoana nu sunt din cercul meu de prieteni. Voi, cei cu putere de acceptare si intelegere mai mare decat a altora cu minti inguste, voi, prieteni, unii de o viata, altii recenti, voi nu o faceti, voi doar preferati sa nu intelegeti pe deplin sau deloc, sa va vorbesc eu si voi sa nu ma credeti sau sa imi puneti intrebari stupide, sa vi se para ca m-am dus cu capul si sa ma marginalizati cel putin la nivel de idee. Adica unde nu sunt, dar se aduce vorba despre mine cu siguranta cineva dintre voi spune ca m-am tacanit, ca nu stiu ce vorbesc, bla, bla. Va repet a suta oara. Nu mai puneti etichete pe oameni fara sa cunoasteti, nu mai trasati linii imaginare ale propriei voastre normalitati, nu mai incadrati oamnei in norme sociale, in mase, in grupari, asezari etc. Fiecare dintre noi este unic, dar asta ne face sa ne completam caci toti impreuna suntem unul singur, toti suntem Creatorul. Da, exact, creatia devine Creator in momentul in care asimileaza tot ceea ce Creatorul a pus in ea cand a alcatuit-o. De aceea va spuneam ca eu:
“nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.“

Poezia.... Poezia este arta, este creatie, este geniu. Dar poezia este in noi, este in tot ceea ce ne inconjoara dar nu a fost pusa pe hartie inca, poezia este in petalele unui trandafir, poezia este intr-un camp cu spice ce stau sa plesneasca cu soare-n asfintit. Poezia este in noi, la fel ca toate celelalte forme de arta.
Ati observat ca din cand in cand mai apare cate unul care apare pe piata cu ceva nou in materie de arta? Diversi ticniti (din astia ca mine, caci nu sunt singurul) care fac arta din sudura, din lipire din slefuire, din imbratisare, din orice. Si va place, o expuneti prin mall-uri ca fiind noul, odd couture, ciudat sau mai stiu eu cum, insa intotdeauna creatia acestor tip de oameni v-a placut! Asta e si motivul pentru care citesti asta acum de altfel. Acestia nu sunt cu nimic mai inteligenti ca voi, mai destepti, mai pregatiri, mai buni, sau oricum vreti voi. Nu! Cu totii suntem frati din aceeasi constiinta comuna. Nu exista oameni geniali (asociere pe care deja o urc la nivel de pleonasm) ci oameni care si-au descoperit mai mult sau mai putin Sinele, dragii mei.
Afundati-va in voi si veti vedea ca dupa ceva vreme veti deveni geniali fara sa vreti, veti incepe sa creati in diverse domenii de veti ramane chiar surprinsi! Cam asa stau lucrurile, noi oamenii am fost din totdeauna specia dominata, desi noua ni se pare ca detinem controlul. Eliberati-va fratii mei de aceasta subjugare, chiar cred ca orice persoana pe care as intreba-o ar fi de parere ca planeta este condusa de niste mari forte din umbra. Cu siguranta! Fara dubii! Dintotdeauna! De cand eram Homo erectus, de cand eram maimute si ne cocotam in copaci, de cand ei ne-au MODIFICAT GENETIC dupa ce ne-au dat de la ei parte din genele lor, (specie foarte evoluata de altfel), de cand am muncit dintotdeauna pentru ei, de cand pe pamant a venit Iisus sa ne arate Calea, iar ei, au transformat toata cautarea de Dumnezeu intr-o mascarada, i-au transformat  ideile si cuvintele Mantuitorului si au transpolat totul la ideea ca Dumnezeu este de fapt undeva in cer, undeva indefinit, si cu siguranta il vom descoperi daca ne vom ruga lui la biserica, la o cruce de lemn cu un slabanog sculptat pe ea. Asa il credeti pe Iisus? Asa il vedeti pe trimisul Domnului pe planeta? Un slabanog caruia daca ii dai o palma pica? In nici un caz dragii mei! Iisus a venit pe planeta sa ne arate cum este de fapt, sa va spuna ceea ce va spun si eu acum dar raportat la vremurile actuale. Iisus a fost un OM in adevaratul sens al cuvantului, spunea cum ca Dumnezeu este preturindeni, este in mine, iar trupul meu este Biserica mea. Deci trupul, cel ce trebuie strabatut este biserica, si nu acele constructii uriase, unde oameni neadevarati, si nesinceri si meschini poarta mai departe toata aceasta deformare a adevarului, o propovaduiesc asta si pentru faptul ca destui de putini sunt cei ce o aprofundeaza. Biserica, este o institutie care serveste si care a servit intotdeauna scopurilor lor meschine de a conduce planeta, de a controla masele, se a baga spaima in populatie de a aduce pe pamant “frica de Dumnezeu“, de a nu avea nici o sansa sa ne trezim din adormire si sa ne luam destinele in propriile maiini, sa ii alungam de aici si sa ne creeam propriul nostru sistem bazat pe adevatele valori morale: pe iubire, pe intelegere profunda, pe acceptabilitate reciproca, pe empatie si intrajutorare, caci toti suntem unu si unul suntem toti. Banuiesc ca ati auzit de cateva sute de ori pana acum in viata expresia “frica de Dumnezeu.... Cata indepartare de ideea originala. Poi daca Dumnezeu este Iubire, Adevar, Intelegere si Acceptabilitate, cu iti poate fi frica de El? Cum poti simti frica si iubire in acelasi timp? Adica de ce nu va este frica de neveste ca si ele va iubesc si pe ele le iubiti.??? Ba le mai si altoiti din cand in cand...
Si, uite ca se facu anul 2011 si tot prosti am ramas. Tot animale de munca pentru ei, desi veti zice cei cu posibilitati materiale: Cine bai eu? Pai eu nu muncesc frate, Eu ma dau cu decapotabila, sparg banii cu pipitze, calatoresc, eu am bani dintr-o mostenire si nu muncesc pentru acest sistem. Eu te cred si pe tine pe cuvant domnule “Bah“, insa traiesti in acest sistem dupa regulile lor, as putea spune ca esti chiar unul care ne incurca pentru ca datorita banilor ai mintea mai ingusta si nu poti privi dincolo de marginea portofelului tau, sau a cardului American Expres. Daca ai si bani, si l-ai gasit si pe Dumnezeu in tine esti foarte tare. Dar banii sa ii fi avut dinainte si sa fi constientizat ulterior. Mai rar asa ceva. Inafara de bani multi nu au nimic in cap. Da-le un milion de dolari si ii faci fericiti, de fapt si voua la fel. Da-mi mie un milion de dolari! Da-mi mie si vei vedea ce voi face eu cu banii! Nu va spun ce fac cu ei, poate se gaseste vreunul mai empatic caruia i se face mila.
Ar cam trebui sa inchei si eu aici pe ziua de astazi mai ales ca am oboseste calculatorul asta si ma suge de energii. Cu siguranta ma veti mai citi aici, cu siguranta nu cititi degeaba aceste randuri acum, caci nu exista coincidente. Pentru voi, cautatorii Dreptatii si al Adevarului, pentru voi cei care ma ajutati si ma inspirati.
Namaste



joi, 20 ianuarie 2011

20.01.2011 Calea catre cunoastere.

Liniste. Multa liniste si pace in suflet. O simt si nimic si nimeni nu o poate scoate de acolo. Atata pace incat ma bucura nespus. Ma simt umplut pe dinauntru de mine insumi, ma simt al meu si e minunat. Desi stiu ca astazi esti plecata acolo nu imi fac griji, stiu ca va fi bine si ca te vei descurca. Intotdeauna lumina invinge intunericul, iar tu cu siguranta esti lumina. Stiu ca suntem protejati, ca suntem aparati de aceasta forta nevazuta, de aceasta dumnezeire pe care refuzam sa o percepem. Ma simt ca intr-un tratat de pace in care razboiul s-a terminat si eu ma intorc de la oaste acasa. Mama ma asteapta, iubita ma asteapta, totul este acolo doar pentru mine si asteapta ca eu sa vin acasa. Sa las totul deoparte, toate activitatile si sa plec spre mine. Ma intalnesc apoi cu mine peste tot, ma simt prezent peste tot, ma simt liber si puternic.
Ma intreb, oare ce ai spune daca ai sta in fata unei oglinzi care nu te oglindeste? Daca imaginea refuza sa se formeze dincolo de fasia de sticla in care te uiti, daca pur si simplu nu vei vedea imaginea din oglinda, ci vei privi cu semetie in partea cealalta. Realitatea nu este cea pe care o percepem cu mintea noastra analitica. Realitatea nu o putem vedea cu ochii, care de altfel sunt poarta mintii, deci trebuie sa stea inchisi. Realitatea adevarata este ca Dumnezeu exista eu ii simt prezenta, ii simt chemarea, il simt ca pe o lumina, ca pe un far care ma calauzeste pe o mare furtunoasa. Este insa deosebit de greu sa uiti tot ceea ce stiai si sa te abandonezi in fata propiului ego, sa incerci sa te scuturi usor lasand mastile sa-ti alunece de pe chip una cate una pana cand vei sta gol si stralucitor in fata ta, asa cum esti tu de fapt, esenta divina. In momentul in care te abandonezi, spatiul interior se dilata, devine imediat mai mare. Timpul nu mai are valorile cunoscute si va exploda intr-o noua dimensiune. Timpul nu mai exista iar tu poti face ce vrei, ce simti. Cine ar fi crezut vreodata ca avem la indemana toate mijloacele necesare pentru a face asta ori de cate ori dorim, nu am stiut, nu ne-a spus nimeni asa cum la scoala am invatat Moara cu noroc sau combinari de 5 luate cate 5, sau teorema lui Pitagora, sau forta de frecare si magnetismul. De ce nu ne spune nimeni in scoala ce trebuie sa stim cu adevarat? De ce nu ne spune nimeni ca suntem Dumnezei?
Acum la 33 de ani tind sa spun ca preferam sa raman prost, sa nu ma invatati voi tot felul de tampenii, in timp ce imi ascundeati cu maiestrie Adevarul chiar dupa mine insumi. Cunoastearea logica este doar acumulare mecanica de informatie, date pe care creierul nostru analitic le foloseste pentru a interpreta in permanenta in maxima rezolutie plaja de solutii, intrebari, raspunsuri, teorii, indoieli, frici si spaime. Acesta analizeaza “la rece“ toate problemele ce i se dau, de multe ori nu poate genera solutii si simtim asta, simtim ca sunt probleme in viata nostra care nu tin de creier, probleme la care creierul nu poate da raspuns, nu poate calcula in biti si secunde, metri sau grame. Sunt situatii in care creierul se blocheaza si iti afiseaza pe desktop o singura intrebare:“ De ce?“ Si nici macar la aceasta intrebare nu gaseste raspuns. Si ne chinuim, si ne punem aceasta intrebare de 20 de milioane de ori... De ce ce Doamne m-a parasit? De ce nu se poate si el schimba?, De ce nu ma vrea? De ce s-a intamplat asa? De ce? De ce? De ce? De ce?....
Cunoasteti foarte bine intrebarea, cunoasteti foarte bine momentul in care apare intrebarea, cunoasteti faptul ca oricat v-ati stoarce mintile nu veti gasi niciodata raspuns la nici una din aceste intrebari. Pentru ca aceste raspunsuri nu sunt de natura cerebrala, nu sunt informatie, ci Energie, deci mecanismul de perceptie si de intelegere este strict diferit fata de cel din planul lumesc, terestru. Aceste momente pot fi pe deplin intelese, acceptate, strabatute se propria constiinta. Tot ceea ce avem de facut este sa oprim toata cleveteala exterioara si cea interioara. Framantarea aceasta fara rost care nu conduce niciodata catre nici un rezultat. Tot ceea ce avem de facut este sa murim pentru a renaste, ca pasarea Phoenix, sa ne strabatem fiinta cu constiinta, sa ne scufundam in noi insine cu credinta, cu piosenie si recunostinta deplina. In momentul in care reusim sa ne eliberam de propriile spaime, sa ne strabatem fricile ca intr-o calatorie spre noi insine, sa trecem de ele si sa ne descoperim acolo, dincolo de orice urma de indoiala, pe noi insine, in acel moment reusim sa obtinem raspunsuri, reusim sa obtinem Adevarul pe care Sinele nostru il va recunoaste imediat ca fiind singurul Adevar. Noi insine, fiinte superioare, miraculoase, deloc limitate la cele cinci simturi, fiinte Dumnezeiesti, noi suntem cei care am ales sa venim aici, in viata noastra, in aceasta incarnare. Noi alegem inainte de incarnare in ce uter intram, ce viata alegem, ce personaj vrem sa fim, ce traseu vom avea in viata care va fi calea catre ascensiunea spirituala. Deci daca este alegerea noastra inseamna ca intr-adevar viata, miracolul vietii este doar o calatorie spre definire, spre profunzime, spre iubire si intelegere, spre acceptabilitate. Sensurile vietii le descoperim in noi insine prin mai multe niveluri de intelegere si de acceptabilitate. Fiecare situatie in parte este un caz diferit si totusi atat de asemanatoare intre ele, atat de pline de emotii toate. Tot ceea ce traim percepem la nivel de emotie, de senzatie, dar din pacate pana acum am fost invatati gresit sa ne traducem aceste lucruri prin prisma activitatii cerebrale, care este in totalitate un lucru gresit. Niciodata nu vom reusi sa fim noi insine doar acumuland informatie. Oricat am citi, oricat ne-am documenta, tot limitati ramanem pentru ca nu avem cum sa strabatem distante intergalactice pe jos... Nu avem cum sa ne depasim conditia umana daca nu folosim instrumentul care trebuie. Seama cu orice exemplu simplu din viata noastra: Nu poti manca supa cu furculita si nici cu betisoarele chinezesti. Pentru asta a fost creeat un obiect special care se numeste lingura, care este concav si care pastreaza in ea o particica din supa, o putem transporta in noi prin faptul ca acel obiect (instrument) poarta toata incarcatura, toata amprenta energetica a acelui lucru ce il infaptuim, a creatiei pe care o realizam. De aceea in viata noastra avem nevoie din plin si de alt instrument. Un instrument care ne conduce catre Sine, cel mai puternic instrument cunoscut vreodata, cel care depaseste limitarea celor cinci simturi, cel care te trimite pretutindeni si nicaieri in acelasi timp. Cel care te proiecteaza in propria realitate universala, este sufletul, emotia, sentimentul, care tradus in senzatie fizica este furnicatura, durere, electricitate, mancarime, lucruri pe care le simtim si in mod constient dar nu ni le analizam niciodata, nu ne lasam condusi de ele niciodata, in plus mai si dam curs acelor invitatii catre partea fizica. Atunci cand te mananca un genunchi ce faci? Te scarpini nu? Nu! Gresit!, Nu te scarpina, lasa-l sa te manance, lasa senzatia sa isi faca de cap in tine, las-o sa infloreasca, sa se transforme si sa se multiplice. Inceteaza doar sa te mai misti, pentru orice motiv! Nu te mai misca! Deloc!, Nu esti decat tu si cu tine, si cu linistea ta interioara si cu respiratia ta.
Singurul instrument pe care il avem oricand la indemana, in orice situatie, marele nostru prieten este respiratia. De fat si singurul care te poate conduce catre poarta celui de-al saselea simt, singurul care poate deschide cel de-al treilea ochi, singurul care ii poate permite corpului astral sa calatoreasca, singurul care te ajuta in cunoastere si intelegere, in iubirea de Sine si de semeni. Respiratia este intr-adevar elementul cheie. Jucatia-va constient cu ea. Intensificati-o, accelerati-o, diminuati-o, opriti-o faceti-i  exact ceea ce credeti de cuvinta, dar jucati-va cu ea ca atunci cand sunteti copii si scormoniti in nisip cu lopetica. In tot acest rastimp stati relaxati, in cea mai confortabila pozitie pe care o puteti adopta in momentul respectiv. Doar cateva lucruri conteaza cu adevarat, si acestea sunt:
1. Linistea. Linistea este deosebit de importanta. Sunetul este un stimul si emotional dar mai ales cerebral, deci trebuie sa inceteze, sa nu existe. Linistea este o conditie de baza.
2. Intunericul. Stiti vorba aia emo: Vii la mine sa stam pe intuneric? Nimic mai adevarat! Cand te gandesti la intuneric automat te gandesti la liniste asa e? Cred ca sunt doua notiuni care sunt strict legate intre ele de altfel. Ochii sunt poarta catre minte, catre creier, peste 70% din activitatea normala a creirului este bazata pe vaz, si analiza informatiilor preluate de la receptorul vizual, informatia este preluata prin aceste porti lumesti si prelucrata in solutii, in probleme, in raspunsuri si intrebari. De aceea ochii trebuie sa stea inchisi. Singurele imagini ce vor mai exista in acest moment sunt cele proiectate de subconstient in cortex, cele pe care le percepem ca pe niste “filme“ sau imagini disociate dar care au legatura cu o gramada de alte lucruri interioare. Partea proasta ca subconstientul care proiecteaza aceste imagini nu traieste cu tine in prezent. Toate aceste imagini nu provin decat din memorie, din amintiri, deci din trecut. Aceasta uneltire “a fiintei lumesti - fizice“ trebuie sa inceteze, trebuie sa oprim subconstientul sa ne spuna ce sa facem, trebuie sa il oprim sa ne ... “aduca aminte“. Aceasta despartire de subconstient ne va proiecta fiinta in prezent, in senzatie si simtiri, in noi insine.
3. Pozitia. Un alt lucru foarte important este pozitia. Postura corpului trebuie sa fie una de relaxare. Puteti adopta orice pozitie, in orice loc, la orice ora. Singurul lucru de care trebuie sa tinem cont este faptul ca pozitia pe care o adoptam trebuie sa fie cat mai confortabila, cat mai relaxanta. Nu conteaza ca stam pe jos, ca stam pe o perna, ca stam in pat, sau intinsi in iarba, conteaza doar sa fie confortabil din toate punctele de vedere. Desi Omul poate medita in orice pozitie si la orice ora, pozitia recomandata este insa pozitia lotusului. Picioarele se vor aseza incrucisate sub corp, mainile total relaxate pe genunchi, sau cu degetele intrepatrunse, spatele drept, capul drept, privirea inainte (ochii inchisi). Postura trebuie sa fie ferma, sigura, stabila, in momentul in care adoptam aceasta pozitie, cercuri energetice se inchid si confera mult mai multa stabilitate energetica meditatiei si momentului.
4.Respiratia. Nu in ultimul rand, dupa ce toate celelalte conditii au fost indeplinite, trebuie sa lasam prietenul nostru cel mai bun, respiratia, sa aiba grija de noi, sa ne poarte catre lumi necunoscute, sa ne deschida porti nestiute, sa ne poarte catre scanteia divina interioara. Nu avem nevoie sa respiram in vreun fel, nu avem nevoie sa ne invete cineva sa respiram, nu avem nevoie decat de intelegere noastra si a momentului. Respiram normal si incercam sa fim prezenti cu respiratia noastra, Sa fim cu ea, sa o simtim, sa intelegem ca este acolo pentru a ne ajuta, sa simtim energia cum intra pana in strafundul fiintei si apoi este transformata si impinsa inapoi catre exterior. Si nu fortam nimic, doar observam, prin natura noastra umana observatia este lucrul definitoriu, este cheia ce descuie poarta, este forta care rupe bariera si permite trecerea catre alte taramuri stiute sau nestiute. Deci fiti martori la respiratia voastra, observati-o doar. Dupa un timp frecventa gandurilor se va reduce, respiratia va deveni mai volatila, mainile si picioarele incep sa amorteasca. Nu avem nevoie de ele, ele doar inchid trasee energetice, lasati-le sa va paraseasca, lasati-le sa amorteasca, scufundati-va adanc in voi odata cu fiecare respiratie constienta.
In momentul in care respiratia va deveni atat de superficiala incat se va stabili doar ca un foarte usor flux in spatele cailor nazale avem impresia ca aerul, energia ce o respiram nu mai ajunge in plamani, dar deopotriva nici nu simtim nevoia sa ajunga in plamani. Simtim ca este suficient, ca aceasta pace si aceasta liniste ce se instaleaza peste noi ne copleseste, ne face sa ne topim in senzatii ce strabat intregul corp. In sfarsit respiratia tinde sa dispara, scade in intensitate pana in momentul in care simtim ca nimic nu se mai misca in noi... nici macar un muschi nu mai tresare, cutia toracica nu se mai misca, eventuala respiratie este atat de superficiala incat o putem realiza cu ajutorul muschilor abdominali. Atunci cand respiratia se opreste efectiv o vom simti ca pe un punct, ca pe o scanteie luminoasa undeva in spatele fruntii.
Acesta este momentul in care nu mai avem MISCARE, RESPIRATIE SI GANDURI. Aceasta stare de relaxare meditativa se numeste “Nirmal stati“ si este starea in care vom fi inundati de energie cosmica, este starea in care organismul nostru este total relaxat. In aceasta stare energiile universului curg nestingherite prin noi, percepandu-le ca pe un fior, ca pe o electricitate care intra prin varful capului prin regiunea denumita “brahmarandra“ si este nodul de unde pleaca toate tuburile energetice (nadis) catre intregul corp. Aceasta este dragii mei starea Sinelui, starea divina, starea de ragasire de voi insiva. Aceasta este starea pentru care va trebui sa ne strabatem toata fiinta interioara, starea in care “vedem auzim si simtim“ cu ochiul interior. Cel de-al treilea ochi, aflat undeva in interiorul capului, este cel mai puternic instrument, este arma de temut, este cheia cunoasterii, este poarta Sinelui. Al treilea ochi, un subiect atat de mistic, atat de inchis, despre care nu stim foarte multe, un subiect care nu este dezbatut precum Boc si Udrea in parlament. Dupa cum bine observam, acestea sunt adevaratele valori, lucruri despre care nu v-a vorbit mai nimeni niciodata, acestea dragii mei sunt instrumentele pe care le avem in permanenta la noi pentru a fi in legatura directa cu universalitatea. Si de aici pleaca tot. Pleaca intelegerea, pleaca acceptabilitatea, cautarea duce catre cunostere si catre intelepciune, catre iubire fara limite, catre noi insine. Obsevand faptul ca putem depasi conditia umana si incercand-o pe cea divina, ne dam seama de faptul ca suntem in noi, ca ocupam acel spatiu interior din noi, ca ne umplem pe dinauntru si ca locuim in propriul nostru corp. Asta ne conduce catre o stare minunata de intelegere, o stare in care simti cu bucurie si fericire ca esti prezent cu tine in locul respectiv. Aceste momente de detasare fizica te vor face sa devi foarte capabil in a lua decizii, vei calatori de la sine la intelect, de la intelect la divin si invers, si dincolo deorice bariera impusa vreodata de vreo norma sociala. Suntem fiinte nelimitate, fiinte dumnezeiesti ce isi dezvolta si extind constiinta ce isi developeaza filmul  adevarului si luminii in incarnari pe aceasta minunata planeta. Toti suntem Dumnezei, toti putem fi Iisus, sau Budha si noi putem schimba apa in vin, si noi putem disparea fizic, invia sau face alte minuni biblice. Cu totii putem face asta, oricand, oricum, creeatia este in mainile noastre, numai ca nu in cele fizice ci in posibilitatea racordarii la energia cosmica, la Sursa! Si ca si toata evolutia si acest lucru necesita antrenament, inseamna schimbare, inseamna acceptare. Aceasta este modalitatea in care putem intr-adevar sa ajungem pe culmile tuturor planurilor lumesti, sa le depasim si trecem dincolo de limitele existentei fizice, acesta este lucru care ne confera certitudinea ca suntem nemuritori, ca suntem fiinte eterne care dupa fiecare incarnare se intorc in Constiinta Divina Suprema.
Va urez rabdare, aveti rabdare cu voi insiva, nu incepeti direct cu ideea ca aceasta este o mare nascoceala si o mare prostie. INCERCATI!!! Nu costa nimic, decat o ora pe care oricum o petreceati uitandu-va la telenovele acasa sau la “Noaptea tarziu cu Mircea Badea“ Nu aveti nevoie de nimeni sa ne spuna cum sa traim, nu avem nevoie de nimeni sa nea dea lectii de viata, nu avem nevoie de nimeni care sa ne limiteze, care sa ne infraneze, care sa ne faca sa credem ca suntem nascuti direct sclavi, pentru a munci, pentru a participa pozitiv la bunastarea unora dintre noi. Ne nastem goi si singuri si la fel parasim aceasta lume. Venim si plecam completi pe Terra, in curand (Unoa), avem la indemana tot ceea ce ne trebuie pentru a realiza de ce suntem aici, pentru a face posibila legatura aceasta subtila, pentru a ajuta planeta sa evolueze spiritual si vibrational. Totul este viu in jurul vostru, iar viata este esenta divina. Iubiti-va pe voi asa cum El ne iubeste pe noi, atata va cer... AVETI INCREDERE IN VOI INSIVA!!! NU AVETI NEVOIE DE MODELE IN VIATA, DE MAESTRII, DE CONDUCATORI. SUNTETI PROPRII VOSTRI STAPANI!!!


miercuri, 5 ianuarie 2011

31.12.2010, cred ca de altfel si ultima pe anul asta. (terminat 5.01.2011)

Seara buna. Si zic seara caci pentru mine este seara de cand m-am trezit, de dimineata. Este un intuneric in jurul meu de nu inteleg nimic. Si in plus intunericul acesta nu este fizic. Pur si simplu ma simt blocat  intr-o anume stare, o stare de inactivitate si de lancezeala in care simti ca ai sta cel putin cativa ani de-aici inainte. Nu vi se pare ca muncim prea mult? Mie, desi cred ca ma repet aici mersul la serviciu zilmic imi face rau. Si spun asta nu pentru faptul ca nu imi place ce fac. Am un serviciu decent unde cred macar ca sunt respectat, poate neinteles de catre unii, dar nu ma stradui neaparat sa ma fac inteles de toata lumea. Dar toata aceasta rutina intelectuala, toata aceasta indepartare de tot ceea ce tine de individ in persoana ma omoara. Ne trezim dis de dimineata, facem un dus, mancam ceva pe fuga, daca mai mancam, daca nu ne cumparam ceva de la metrou si ajungem in locul unde ne petrecem cea mai fructuoasa si cea mai lunga perioada a zilei noastre: Pe scaunul de la birou. Si ridic acest scaun la nivel de tron aici. Scaunul de la munca este important, atat de important incat daca nu te simti macar confortabil in el ai cam sfeclit-o. Vei sta toata ziua cu mancarici, ba iti amorteste o buca, ba te doare spatele, ba gatul. Nu e bine, daca tot stai acolo atatea ore ai macar dreptul la un loc decent de munca, solicita unul nou, daca asta e nou si e naspa strica-l. Sustine-ti punctul de vedere ca trebuie macar sa fii tratat ca om, sa nu isi inchipuie cineva cumva ca este sclavul cuiva.
De aceea va spun ca as mai lancezi asa inca cativa ani, intr-o viata lipsita de griji sociale, lipsita de prejudecati, si de strsuri gen munca, stresuri gen bani, stresuri sociale in general. De fapt in sinea noastra cred ca toti tanjim dupa asa ceva, dar nu gasim puterea sa o facem decat ori prea tarziu in viata ori pe bucatele. Muncim ca scalvii toata viata pentru altii, pentru o suma derizorie de hartii fara nici o insemnatate, pentru a ne gasi, a ne descoperi, a ne maturiza, pentru nevoia de rahat de a avea ce sa mancam si unde sa dormim. In tot acest rastimp apar si obiecte pe care le strangi pe langa tine din intamplare, sau din ambitii, apar locuri de care atasezi si le numesti acasa desi sunt tot ale voastre iar eu va dau inapoi o parte din hartiile pe care mi le dati in loc de recunostinta ca pot folosi termenul acasa pentru acele locuri. Apar obiecte care stau pe langa noi mai mult sau mai putin timp, apar persoane care ne atrag, apar deasemenea relatii. La capitolul relatii pot spune ca lucrurile stau diferit de la persoana la persoana. Eu pot spune ca ma pricep la oameni, la analizarea lor, la observarea lor. Si aici spun faptul ca imi place sa socialiezez si din asta rezulta faptul ca si invat ceva. Oare cata nevoie avem sa fim sociali? Ce ne face sa fim sociali, tinand cont ca socialul uman nu prea poate fi asociat cu efectul de turma pentru ca noi facem turma cu cine apucam, la serviciu cu unii, acasa cu altii, la bar cu altii, in club cu altii si asa mai departe. Deci ideea noastra de turma sau de haita este atat de bine structurata si atat de bine impartita la fiecare dintre noi in minte, incat nu poti generaliza nimic concret. Din acest fapt pe oameni cam trebuie sa ii analizezi in parte, nu spun nu se poate face referire la o anumita categorie sociala, sau ca nu se pot incadra in grupe mari oamenii in si din anumite categorii sociale. Nu! Spun doar faptul ca oamenii sunt strict unicate. Fiecare in parte sunteti un diamant neslefuit pe care viata il taraste prin rauri, prin muntì, printre betoanele din orase, printre unde si retele pintre conturi si servicii, printre ape si emotii, printre oameni si sentimente. Si treptat, diamantul nostru capata luciu. Ne maturizam! Ne dam seama de faptul ca incepem sa stralucim, ne privim pe noi insine si ne dam seama ca ne-am schimbat, ne dam seama  ca ne transformam in ceva ce nu suntem in stare sa definim complet.. Ne dam seama ca am inceput sa stralucim atunci cand incepem sa contam pentru noi insine. Atunci cand avem incredere in fortele proprii, lucrurile care vin din exterior par sa afecteze mai putin individul. Ce ne face sa avem incredere in noi. Ce ne face sa ne spunem ca suntem draguti, poate chiar frumosi, ce ne face sa credem despre noi ca suntem inteligenti, iubitori, sociabili? Cand de fapt stim cum suntem? Stim ca pentru a ne salva pielea de la orice situatie putem arunca o minciuna nevinovata care oricum va fi suportata de catre social mult mai bine decat golul adevar. Da, asa este! Adevarul doare, si atunci cand este spus pe ocolite, dar daca mai este spus si verde in fata este si  mai crunt. Dar asa ar trebui sa ne obisnuim, ar fi minunat daca ne-am respecta toti unul pe celalalt, am avea grija sa nu deranjam pe nimeni in jurul nostru cu nimic din tot ceea ce facem. Insa... ne complacem. Da, asta facem! Mai avem pana vom intelege ca specie ca noi de fapt suntem suma actiunilor, a gandurilor si a sentimentelor noastre. Tot ceea ce facem, simtim sau gandim are repercusiuni imediate, prezente sau viitoare in viata noastra. Daca macar de asta am fi constienti nu am mai face lucruri care sa atraga evenimente neplacute la noi in viata. Sunt si indivizi care la prima vedere par mai retrasi, mai izolati, care nu intra atat de mult in vorba cu ceilalti, care stau de vorba mai mult cu ei insisi si care tac mai mult fata de ceilalti. Acestia sunt oameni care sunt mult mai profunzi in analiza si simtire, acestia sunt cei ce percep mult mai usor noua realitate. Cel mai improbabil lucru este acela ca in viitorul apropiat nu se va intampla nimic. Va aduceti aminte inainte de revelionul dintre 2009 si 2010 cate speculatii erau? Ca vine sfarsitul lumii si asa mai departe. La fel a fost si la trecerea intre anii 1999 si 2000. Toate aceste banuieli, toate aceste legende si mituri, toate aceste zvonuri legate de sfarsitul lumii sunt doar zvonuri? Sunt doar vorbe goale? Studii in domenii din ce in ce mai vaste, domenii adevarate, stiinte adevarate cum ar fi astrologia, mitologia, simbolistica, istoria religiilor, paleontologia, semiotica si multe alte domenii de cercetare a ezotericului arata de-a lungul vremii ca nu este chiar asa. Agnosticii pot spune chiar ca din atatea publicatii in atatea domenii si-au gasit chiar propria religie, propria cale catre Dumnezeu. Chiar, voi ce credeti? Ce parere aveti ca de decenii bune vorbim despre ceva, despre o schimbare, despre sfarsituri si inceputuri, despre Dumnezeu si diavol, despre bine si rau, despre rai si iad etc? De fapt nu numai de cateva decenii facem asta. Prima carte se termina cu Apocalipsa dupa Ioan (apocalipsa = schimbare, transformare, nu sfarsit!). Deci, unde cautam adevarul? Stim cu siguranta ca exista un adevar, catre care tindem cu totii pentru ca asa este scris in codul nostru genetic, dar de ce este atat de ascuns? De ce nu este Biblia adevarul si de ce din caretea cartilor, de-a lungul timpului, multe minti luminate s-au straduit sa scoata pasaje, sa inlocuiasca fraze si cuvinte, sa faca traducerea sa nu mai para atat de exacta si sa fie mai plastica. De aceea biblia este cartea pe care daca o citesti cap coada, o studiezi si o analizezi, (bineinteles impreuna cu alte publicatii ajutatoare) este cartea care iti ofera cele mai multe informatii. Pacat insa ca nu sunt accesibile oricui. Pacat ca nu este scris atat de negru pe alb incat sa fie spus exact asa cum ai vrea sa auzi ca sa intelegi. Spuneti-mi voi, daca o persoana de la tara, fara prea multa carte se apuca si citeste/studiaza biblia o perioada ce credeti ca intelege? Ce rezultate credeti ca va obtine? Ce adevaruri va gasi? Din pacate aceste adevaruri sunt atat de bine ascunse sub metafore si in spatele lucrurilor pe care noi ne-am obisnuit sa le luam ca atare din biblie. Cateva exemple ar fi: oare nu se vede clar o paralela, o pune intre activitatea extraterestra si Dumnezeu? Intre ingeri si nave extraterestre intre “sabie de foc“ si laser? Intre raderea de pe fata pamantului a oraselor Sodoma si Gomora si faptul ca acolo a fost de fapt o explozie nucleara de proportii? De ce se cheama zona aia Marea Moarta acum si de ce nu creste nimic acolo? Si in prezent nivelul de radiatii este mare acolo, si nu cred ca egiptenii sau fenicienii sau evreii vremii respective si-au dat singuri cu bomba atomica pentru faptul ca nu aveau habar despre asa ceva la acea vreme. Oare trebuie sa luam ca atare tot ceea ce ni se baga pe gat de cand ne nastem si pana murim? Ce scop mai avem in Viata atunci? De ce, daca se cunoaste tot, se stie tot, mai traim? Adica chiar nu avem nici o traiectorie? Ne nastem, ne jucam, suntem schimbati si formati de catre parinti care deja au trait ceva pe aici si care stiu cum merg lucrurile, apoi de scoala, apoi indobitociti de sistem. Si, daca avem noroc, iesim la pensie la 65 de ani, ne odihnim, ca nu mai putem, pe o pensie mizera, abia ne mai taram hoitul plin de reumatism, artrite, infracturi si accidente vasculare, diabeturi si cancere. Mai traim cativa ani, nu prea multi din pacate pe banii nostri, dar de la sistem, si apoi plecam de aici, spre nu se stie unde caci nu este inca definit. UNDE? De ce nu ne spuneti alb pe negru? De ce la televizor trebuie sa vad reclame la pasta de inti Colgate in care bagati voi fluor ca sa ne indobitociti? De ce trebuie sa vad talkshowuri interminabile cu probleme sociale ce se invart in cercuri vicioase? De ce nu ne spuneti ca mai exista o realitate, de ce ne indepartati de Dumnezeu? Va dam noi gratis ce aveti nevoie de pe aceasta planeta numai nu ne mai mintiti! Observ ca pentru voi nu contam prea mult. Suntem doar sclavi si nu contam nici macar la numar. Contam doar sa existam, sa ne facem treaba, sa va facem treaba, si apoi ne putem duce linistiti catre ceea ce voi NU VRETI SA NE SPUNETI! As vrea sa stiu ce faceti voi in schimb pentru noi? Noi facem totul pentru voi, facem sacrificiu suprem, platim generatie de generatie toata viata sa va tinem pe voi in puf, sa va facem toate poftele, va ajutam sa furati tot ce aveti nevoie de pe planeta asta minunata si sa o distrugem, in schimb noi ce primim? Un salariu? 20 de zile de concediu pe an? O amarata de pensie dupa 50 de ani de munca? Suntem in superioritate numeric zic au acum si inca ceva, la noi in maine sunt armele cu care ne puneti sa luptam impotriva noastra...Suntem doar papusile intr-o mare sceneta de teatru la nivel interplanetar. Iar voi faceti ce vreti voi cu noi. Iar ce vreti este atat de diversificat incat chiar prin noi insine voi faceti asta, doar ne-o cereti, iar noi nu crancnim, nu spunem nimic pentru ca am fost invatati sa o nu o facem, am fost invatati sa fim subjugati, am fost invatati sa NI SE SPUNA SA FACEM LUCRURI.
Este bine macar ca mai sunt vizionari, ca sunt persoana care inca vad ca nu asta este realitatea, ca tot sistemul in care traim este gresit, a mers pe o cale gresita inca de la inceput iar acum pur si simplu lucrurile iau alta intorsatura. Din ce mai multi oameni se trezesc din aceasta letargie, din ce in ce mai multi deschid ochii si vad ca suntem subjugati, sa suntem stransi cu latul de gat. Vibratia pozitiva a planetei din ultimii ani a provocat daune serioase in randul celor ce conduc sistemul. Criza financiara care a afectat planeta nu a fost creeata, nu a fost intamplatoare si un act raspuns la noua energie ce nu mai poata fi asimilata de catre cei ce ne conduc. Cat de curand veti pleca, va veti intoarce de unde ati venit, iar noi vom fi liberi, vom avea posibilitatea sa relizam ca viata este minunata de fapt, este plina de iubire, de contemplatie, de bucurie si admiratie.
Pana atunci scepticii vor spune ca sunt povesti, toate sunt povesti, nimic nu se va schimba, ba au chiar si un viitor personal trasat in minte. Deja sunt cu mintea in SF-uri si se vad prin anul 2035 calatorind cu metroul pe marte sau facandu-si concediul pe Saturn. Alooo! Bagati-va mintile in cap! Traim in propriul nostru rai, pe care noi il facem sa fie asa cum este. Cand te duci in we la gratar este bine? Te simti bine? Dar daca in locul in care te duci sunt gunoaie? Mai stai acolo? Nu-mi spune ca scoti un sac de gunoi, strangi gunoaiele altuia si le vei duce sa le arunci ca nu prea te cred. Prea putini sunt cei care fac asta. Tu doar te vei duce mai incolo inca o suta de metri, si vei face acelasi lucru. Pentru ca nu te vede nimeni, si pentru ca poti, si pentru ca ti-e lene sa-ti strangi mizeriile si sa le iei cu tine? Daca pamantul, singurul care te vede cand arunci pe jos ti-ar da o palma de fiecare data, sau daca macar ti-ar murdari hainele cu noroi ce bine ar fi. De fapt nu doar pamantul te vede ci si Tu. Tu, sinele tau stie asta, vede cat de mult distrugi si Te distrugi in acel moment dar mintea ta spune.. las ma ca n-are nimic, e doar o punga, sau o sticla de plastic, uite cate mai sunt pe jos, ce mai conteaza una in plus.
Ai facut vreodata ceva sa salvezi planeta? Sau si tu ca majorittatea te gandesti ca ce poti face tu un simplu om sa reduca poluarea, sa faca planeta sa respire din nou? O gramada poti face. Poti fii sincer cu tine insuti si sa vezi ca este mult mai bine si mai benefic pentru toata lumea daca esti civilizat, daca respecti planeta asa cum te respecti pe tine, poti discuta, face si pe altii sa priceapa. Daca eu, fratele tau iti spun ca poluezi, iar eu iti respir fumul de la masina, tu ce faci? Lasi masina acasa si mergi cu metroul? Te preocupa macar asta? Iti pasa ca sunt blocaje in trafic pentru ca infrastructura orasului este depasita cam de 20 ori? Te doare la basca.. Nu iti pasa, nu constientizezi, contezi doar tu si atat. Sa iti fie tie cald in ML, sa nu te ninga, sa nu te ploua, sa ajungi la Mall indiferent ca intarzii o ora ca ai stat in intersectie la Razoare. Sunteti atat de ignoranti incat nici macar pe voi insiva nu va bucurati. Trec pe langa voi pe strada si prin magazine si ma uit la fetele voastre. Nici unul nu zice nimic, Toti sunteti atat de ingandurati, toti sunteti retrasi in aceeasi activitate cerebrala. Pur si simplu va ocupati timpul cu ceva, nu conteaza cu ce. Iar cand sunteti atat de plictisiti incat nu mai aveti ce face, dati drumul la televizor, cititi o carte, mancati ceva, sunati un prieten. Va e frica de moarte SA NU AVETI CE FACE. Sunteti intr-o alergare continua dupa nimic. Macar daca toata aceasta informatie pe care o consumati zilnic v-ar ajuta la ceva. Macar daca v-ar defini ca individ dar de unde? Ati auzit banuiesc expresia ca anturajul strica individul. Asa este! Ati intalnit vreodata pe cineva care sta singur foarte mult timp si care este violent, badaran, necivilizat sau oricum? Nuu, persoanele care stau foarte mult cu ei insisi realizeaza adevarul, ei sunt mai sinceri, mai onesti, mai iubitori, mai inchisi si mai ciudati din exterior as putea spune.
Cand mergi pe strada si vezi un individ singur care rade, sau care macar zambeste iti atrage cel putin atentia daca nu te face sa iti pui intrebarea de ce naiba rade asta frate de unul singur, a innebunit? De ce ni se pare straniu sa vedem pe cineva razand de unul singur? Este interzis sa ne distram singuri? Sau mai degraba este de neinteles pentru multi dintre noi? Am devenit patetici de ceva vreme. Ne vindem pana si mila! Ne vindem ideea de mila si compasiune. Majoritatea cersetorilor sunt un fel de salariati acolo intr-un alt sistem pe care noi nu il percepem in totalitate. Si daca el este angajat acolo, mie practic de cine imi mai e mila? catre cine este adresata compasiunea mea, caci catre el cu siguranta si-a pierdut orice sens si ca notiune macar?
Nimic nu mai este cum era candva! O gramada de notiuni si-au pierdut sensurile initiale pentru a fi inlocuite de surogate la moda, de lucruri care deformeaza realitatea si mai rau. De ce oare nu avem astfel de probleme cand suntem copii? V-ati intrebat de ce? Va spun eu! Pentru ca atunci este una dintre putinele perioade in viata, in care intelegem cu adevarat ce se intampla in jurul nostru, intelegem cat suntem de importanti ca individ, intelegem jocul, iubim sincer, visam catre un viitor probabil si nesigur, suntemi puri pentru ca nici macar parintii nu au apucat sa ne schimbe convingerile si intentiile. Nimeni nu a intervenit in viata noastra pentru a incerca sa ne reprime propriile simtaminte si ganduri pentru a si le impune pe ale sale de adult, de idee, de sistem. Pai cu ce drept faceti asta? Cine va dreptul sa cresteti copii asa?  Cine va dreptul sa bagati in cap si suflete toate mizeriile astea pe care le aud de treizeci si ceva de ani? De ce ne reprimati din fasa puritatea, sinceritatea, iubirea fata de semeni si fata de Dumnezeu? De ce ne inlocuiti convingerile precum gloantele din incarcator si de ce ne picurati otrava in ochi si trageti valul adormirii peste suflete? De ce nu incercati sa va opriti din aceasta distrugere in masa pe care o faceti?
De aproximativ trei luni nu ma mai uit la televizor, nici macar nu citesc reclamele de pe strada, merg cu gluga in cap, cu capul in jos si va las pe voi sa credeti ca sunt nebun. Dar eu de fapt sunt doar liber si fericit, nu mai am mintea plina de doctrine proaste, nu mai am sufletul incarcat cu emotiile si cu energiile voastre negative. Sunt liber caci ma pot ascunde de voi, chiar intre voi, sistemul vostru pe langa faptul ca este gresit este si foarte defect. Tocmai de asta profit si eu, de slabiciunile voastre asa cum voi profitati de cele ale planetei. Si slabiciunile voastre nu sunt multe insa m-am educat sa le adulmec, sa imi sara in ochi. Reusesc acum sa ma pitesc in fata ta si tu sa nu ma vezi. De fapt daca mai citesti inca odata propozitia de dinainte nici macar nu stii sigur despre ce vorbesc si asta imi ofera mie ca individ o sansa in plus de supravietuire si de implinire.
Cata liniste s-ar face daca nu am vorbi nici unul o ora pe terra? Cata minune interioara am gasi daca toti ne-am opri in acest moment din orice facem? Dap, si asa este, nu incercati fiacare in parte pentru ca va ganditi ca un posibil rezultat oricum este mult prea departe, mult prea mic pentru a fi sesizabil, si cine stie cata vreme va mai trece pana in momentul in care macar sa vedeti acea farama de realizare. Dar daca toti gandim si simtim la fel unde ajungem? De ce sa ma mai ridic de la birou sa imi arunc hartia in cos? de ce regulile aceste le respectati? Pentru voi insiva sau pentru imaginea voastra? Pentru ce spun ceilalti despre voi? Eu cred ca stiu, dar tac aici, te las pe tine sa observi. Oricum stiu ca acum cand citesti aceste randuri ai impresia ca nu vorbesc despre tine ci despre restul ocupantilor planetei cu siguranta pe tine te exclud de aici, ca na, doar tu citesti, si persoanele de fata se exclud. Gresit!, pe langa faptul ca foarte putini vor ajunge sa termine chestia asta de citit, chiar la individ in parte ma refer si chiar imi pare rau ca nu pot alege o alta forma de exprimare, mai populara, sa ma pot face inteles de catre cei multi si “saraci cu duhul“, nu stiu, ma gandeam sa fac chiar o muzica care sa ii atraga precum mizeriile alea de manele, dar cu versuri bine tintite. Oare ar avea succes? ar fredona lumea pe strada? In loc sa ii bage bani lu` Putza in buzunar sau Adrian copilu` Frictiune la piciorul de lemn sa ma asculte gratis pe mine si sa invete, sau pe tine, poti face tu asta, iti poti gasi propria metoda prin care sa il ajuti pe cel de langa tine sa inceteze sa mai fie stupid, sa mai urasca si sa mai fie violent. De tine depinde totul pana la urma, si daca e sa ma gandesc la mine aici, va zic ca de mine depinde totul.
Haide sa ne redescoperim asa cum eram pe vremuri, copii... sa ne descoperim sinceri, plini de bucurii si cu chef de joaca. Eu am lopetica, are cineva o galetusa si niste nisip?