neclaritati de toamna 24.09.2011

as urla, insa nu stiu cum sa o fac in scris ca sa ma auziti, dar cred ca e suficient ca ma aud eu pe mine insumi. cerc vicios de intrebari fara raspuns. am ajuns pana in acest moment, am crescut in intelegere, tocmai ca sa nu inteleg nimic din el? tot ceea ce ma ajuta pana acum nu ma mai ajuta, tot ceea ce stiam pana acum, nu mai e valabil. ma gandeam... ce frumos ar fi sa imi construiesc o femeie, custom.... una careia sa ii pun eu ce personalitate vreau, ce caracter vreau, ce temperament vreau, ce chip imi place, ce fire imi place si ce zambet iubesc de la o femeie. m-am saturat de frica, o traiesc si m-am saturat de ea, imi sta in gat. vad minunatia de la polul opus al fricii, exact ca un copil ce sta la portile foarte inalte ale DisneyLand-ului. ma rupe in doua asta. cheia de la porti nu am vazut-o niciodata, din cand in cand am mai intrat cu cate cineva care avea bilet, am pasit acolo, este minunat, insa de cele mai multe ori astept ca un copil infometat langa o covrigarie. nu stiu... nu am redescoperit... de aceea traiesc inca acest cacat interior, acest conflict care se pare doar ca ma tine pe loc si nimic mai mult. Unde sunt eu in aceasta vrie necontrolata a evenimentelor? cu ce ma aleg? mi-am luat doar palme de la viata, de la voi, de la multi dintre voi. cat mai e de indurat? cateodata preferam sa fi fost prost, sarac cu duhul, sa nu pricep nimic si sa stau cu gura deschisa, sa imi curga balele la luna. la ce imi foloseste geniul daca nu exist pentru voi? Si veti spune ... dar trebuie sa existi pentru tine nu pentru noi... Cea mai mare multumirea sufleteasca pe care am avut-o a fost atunci cand am putut face pe cineva fericit, cand am putut ajuta pe cineva neconditionat, pe mine nu stiu cum, am incercat sute de variante, de tehnici, de respiratii, de droguri, de meditatii, de servicii si joburi, yoga, tantra, insa singurul loc in care ma simt linistit este in mijlocul vostru, cel in care ma simt cine sunt cu adevarat. Dar care voi? Caci nu mai sunteti! multi dintre cei ce am iubit deschis in viata ati fugit de langa mine. poate iubirea mea deschisa si sincera v-a speriat, poate am fost mitocan uneori, poate avea altcineva nevoie se voi. acum insa ma simt ca si cum as fi singur pe planeta, ranit de moarte. intind o mana de ajutor, in van. oamenii ma privesc de parca vorbesc intr-un limbaj de neinteles. sunt departe, insa nu mai stiu unde.... trist oricum, ma uit la mine si imi dau seama ce om sunt, ce potential urias zace in mine, as fi putut fi rege, as fi putut manipula mintile voastre, as fi putut sa mint, sa trag ciolanul de partea mea. insa mi-e lehamite de asta, asta au facut si fac toti in jurul meu, respectul nu exista, nimeni nu il ofera, nimeni nu isi aduce aminte ce inseamna acest cuvant, nu mai vorbesc despre limbaj si despre adevaratele sensuri ale sale... sa fiti voi fericiti cu alegerile voastre, in fond asta am vrut, asta am fost si asta am manifestat, sa va vad pe toti zambind si pe cat mai multi treji.... poate misiunea mea se incheie aici... raman inVoia Domnului.
...as urla, insa nu stiu cum sa o fac in scris ca sa ma auziti....