Acum când plugul zace fără trebuința
De neținut sunt boii ce-l trăgeau odată,
Iar dronele se pare ca au prins ființa,
În zbor necontenit prin noaptea înstelată.
Si cele vechi umane calme si oneste,
De mult au fost înlocuite cu mașini
Si parca Dumnezeu abia mai este
In suflete cu ochi de lacrimi plini.
Nici multe din acestea nu-s, că restu-s copii
Lipsite de substanța si de adevăr,
Prin ochelari de cal privesc miopii
Și judecă păcate vechi despre un măr.
Sunt mulți în munți, ce sapă si dezgroapă,
Copaci de rădăcini pe bani înlocuiesc
E-atât de greu sa mai ajungi la apă,
Când jaful este tot ce plănuiesc.
Puțini am fost acei cei verzi și autentici,
Ce drepți am stat și preabătuți de vânt,
Cândva obișnuiam sa fim gigantici,
Dar ne-au găsit si zborul ni l-au frânt.
Acum a mai rămas doar o speranța si cu dorul
De ce obișnuiam , de ce am fi putut sa fim,
De am fi fost lăsați liberi în zborul
Cel spre înalt, cel bun, cel ultim.
