advertise

marți, 28 decembrie 2010

De dupa Craciun.

Nu o pot numi tristete aceasta stare, in schimb o pot numi neputinta. Ma regasesc in picuri de apa si in fulgi de zapada, ma regasesc gol in fata urgiilor viitorului. Stiu ca nimic nu e mai presus pe lumea asta decat uniunea sacra a sufletului dintre doua fiinte ce se iubesc. Este greu sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca la dimensiunea la care vrei tu, este greu sa gasesti pe cineva care intelege totul exact asa cum intelegi si tu. Este greu sa gasesti pe cineva care sa inteleaga, chiar daca nu e pentru tine. Am alergat fara sa stiu incotro atata timp! Am ratacit prin ploi si prin arsita, am cautat bezmetic nestiind ce iar acum cand undeva la jumatatea drumului gasesc si invat sa citesc printre cuvinte, trec prin oglinda si vad minunea vietii din spatele ei, te privesc in ochi si vad izvoare, te miros si simt vantul, te ating si in palma simt roua diminetii pe firele de iarba, te strang in brate si-l regasesc pe Dumnezeu, cobor adanc in mine si te privesc si de acolo. Raman mut in fata fapturii tale, iti sorb lumina ce izvoraste din suflet ca pe o cupa cu nectarul fericirii. Si la Altarul sufletului tau ma rog, chircit cu fata in podea, ma rog sa ma primesti acolo unde sunt sigur ca mi-e locul, ma rog sa arzi cu mine, sa ne topim impreuna pentru aceeasi patima intru aceeasi cautare. Dar zidul e prea gros, durerea e prea mare, lumina lumanarii mele abia daca arunca cate-o licarire in bezna durerii tale.Te simt departe, iar eu nu mai pot urca muntele tau, zapada e de-un metru, vantul este aprig si imi sfasaie carnea. Implacabil stai in seninul tau, in absolutul tau, in viciul dulce-bolnav al aducerii aminte si al neputintei, Nimic nu te impresioneaza pentru ca nu mai are ce. Totul a fost rostit, totul a fost facut, tot ce era de simtit ai simtit, tu ai fost Acolo pentru ceva vreme, stii cum e, stii ce inseamna Absolutul! Eu am vazut doar drumul si posibilitatea, in tine le-am vazut, stiam ce gasesc la capat de drum, stiam cat de greu este drumul, dar nu credeam ca imi este interzis. Nu stiam ca nu e pentru mine deloc. Te-am vazut ca pe o floare minunata, m-am apropiat de tine vrand sa iti simt esenta, sa iti soptesc picuri de dragoste in suflet insa m-am lovit de gardul din jurul tau. Si nu il pot trece, nu il pot sari, iar tu privesti neputioncioasa de dincolo de gard cum ma izbesc in el cu disperare... si ma ranesc dar nu ma opresc ma izbesc in continuare inca odata si inca odata si sangerez dar nu ma opresc... Tie iti curg pe fata lacrimile neputintei tale si ramai incremenita fara a putea face ceva. Mai e ceva de spus cand lumea ti se sparge in farame? Mai pot sa-ti spun cat te iubesc?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu